Полезные ссылки
новости

Medicii de gardă relatează...

       Marţi echipele medicale ale Serviciului AMU au deservit la nivel de prespital 769 de pacienţi, afectaţi, în temei, de boli cronice şi acute. 

În timpul examinărilor efectuate la locul incidentului 136de pacienţi au fost depistaţi cu boli cardiologice, inclusiv 2 infarcte miocardice acute, 160 de pacienţi - cu maladii pediatrice, 62 - cu patologii neurologice, dintre care 5 au făcut accidente cerebrale vasculare.
     Tot în cursul zilei de ieri la Departamentul Medicina de urgenţă şi în secţiile de internare ale instituţiilor medico-sanitare municipale şi republicane au fost transportaţi 321 de bolnavi. Traume au prezentat  50  de pacienţi, simptome de boli virotice au manifestat 59 de bolnavi (inclusiv 48 de copii), 22 de bolnavi au fost suspectaţi la pneumonie, 25 de pacienţi au acuzat boli diareice acute, intoxicaţii – 3. Medicii de gardă au fost solicitaţi în 4 cazuri ieşite din comun. În primul caz un în vîrstă de 40 ani s-a aruncat sub tren, tentativă de suicid. Deces pînă la sosirea ambulanţei. Solicitarea a fost îndeplinită la 17.32. În al doilea caz un tînăr de 23 de ani a căzut de la etajul 3 a unei case din sectorul Buiucani. În rezultatul impactului cu solul pacientul a suferit traumatism vertebro-medular în regiunea lombară, fractura oaselor bazinului, fractură în regiunea talo-crurală pe stînga, trauma craniocerebral. Apelul de ajutor medical a fost preluat la 21.57. Bolnavul se află la tratament în CNŞPMU. Al treilea caz – tot o precipitare în sec.Botanica. Un bărbat de 40 de ani s-a prăbuşit de la etajul 4. În urma căderii bărbatul s-a ales cu traumatism asociat, comoţie cerebrală, fractura coastelor pe dreapta, contuzia organelor interne, fractura antebraţului drept, şoc postraumatic de gr.1,2. A fost transportat la 4.50 la DMU şi se află în proces de investigaţie şi tratament medical. Şi în ultimul caz o femeie cu vîrsta de 23 de ani a născut la domiciliu pînă la sosirea echipei de medici, ea fiind la a doua naştere. Mama şi copilul au fost transportate la Spitalul Clinic Municipal nr.1. 
     La maternităţi echipele de medici au transportat ieri 22 de gravide.
     În decursul a 24 de ore la Departamentul Medicina de urgenţă al IMSP CNŞPMU s-au adresat 196 de bolnavi. După examinările medicale operate de medicii de gardă 78 dintre ei au fost spitalizaţi. În categoria patologiilor grave 42 de pacienţi au prezentat maladii chirurgicale (20 de spitalizaţi), 46 de bolnavi – traume (19 spitalizări), 8 pacienţi – maladii microchirurgicale (4 spitalizări), 29 de pacienţi - patologii neurochirurgicale (11 spitalizări), 14 bolnavi – maladii urologice (9 spitalizări), 6 pacienţi – maladii ginecologice (o spitalizare), 11 pacienţi - patologii neurologice (8 spitalizări), 2 pacienţi – cu boli cerebro-vasculare (dintre care unul a fost internat), 28 de bolnavi s-au adresat cu maladii oro-maxilo-faciale (5 internări).  Trei persoane au prezentat traumatisme, obţinute în accidente rutiere, unul cu afecţiuni grave fiind spitalizat.
      Serviciul ambulator de Ortopedie şi Traumatologie (SAOT) a oferit servicii primare pentru 97 de pacienţi.

http://www.urgenta.md/GenericPage.aspx

Комментарии
оставить коментарий
оставить коментарий
Войти под своим именем, чтобы оставить комментарий как зарегистрированный пользователь
Оставить комментарий как Гость:
Ваше имя:*
Текст сообщения:*
отправить комментарий